Skip to main content

Dr. Simona Manea

Misiunea noastră - Frumusețea ta!

Cand este indicata otoplastia?

Otoplastia poate corecta urechile inestetice, atunci cand exista una din urmatoarele probleme:

  • Urechi decolate (departate de cap/clapauge)
  • Deformari inestetice genetice sau aparute la nastere
  • Lobuli auriculari despicati, posttraumatic sau datorita purtarii unor cercei prea grei
  • Macrotia (urechi exagerat de mari)

Candidatii ideali sunt cei motivati de propriile dorinte si cu asteptari realiste de la interventia chirurgicala.

Cand nu este indicata otoplastia?

Interventia chirurgica nu este recomandata celor care prezinta  urmatoarele:

  • afectiuni grave
  • infectii cronice auriculare
  • probleme de vindecare
  • boli auriculare
  • pierderi severe ale auzului

Care este varsta potrivita pentru interventia chirurgicala?

Multi copii si adulti se simt jenati si complexati din cauza urechilor prea mari (clapauge). La copii, urechile pot fi acoperite de parul mai lung, pana ce cartilajul auricular se dezvolta complet si se poate lua o decizie chirurgicala. Daca deformarea este vizibila, este bine ca interventia de corectie sa se faca la o varsta mai tanara, pentru a preveni trauma psihologica pe care copiii ar putea-o experimenta la inceperea scolii.

Urechile ajung la 80% din dimensiunea definitiva in jurul varstei de 5-6 ani, cand cartilajul auricular este suficient de stabil si de rezistent pentru a suporta interventia, aceasta fiind indicata  incepand de la aceasta varsta.

Ce se intampla in cadrul interventiei?

Fiecare interventie este personalizata in acord cu nevoile pacientilor. La copii se va face anestezie generala, iar adultii si copiii mai mari pot primi anestezie locala si sedare intrevenoasa, dar si anestezie generala.

Se va face o incizie in spatele urechilor astfel incat cicatricile sa nu fie vizibile. Excesul de cartilaj va fi indepartat, sau cartilajul poate fi restructurat cu crearea unor urechi cu forma mai estetica. Cel mai frecvent, suturi speciale, cunoscute ca suturile Mustarde, sunt plasate de-a lungul cartilajului urechii si astfel urechile se vor apropia de cap.

Durata operatiei este este in medie de 1 – 1,5 ore.

Voi avea cicatrici?

Cicatricile rezultate nu sunt vizibile, ele gasindu-se in spatele urechii. Daca totusi inciziile se fac pe fata anterioara a urechii, ele vor fi ascunse in santurile auriculare.

Ce se intampla dupa operatie?

Dupa operatie vei purta un bandaj compresiv la nivelul urechilor care sa ajute vindecarea cartilajului in noua pozitie. Acest bandaj elastic va fi purtat 7-10 zile zi si noapte, si apoi inca 5 saptamani noaptea.

Vei putea parasi clinica in aceeasi zi sau  poti ramane internat cel mult o noapte, astfel incat  sa fii sub supraveghere medicala. Durerea este in general usoara, cedeaza la analgezice uzuale. Firele de sutura se scot la 8-12 zile La 5 zile de la operatie se pot intoarce la serviciu sau la scoala.

Urechile se vindeca rapid si aspectul lor este foarte natural chiar la 2 saptamani de la operatie. Urechea va fi sensibila la atingere, asa ca este bine  sa evitati sporturile de contact (fotbal, rughby) 6 saptamani. La 3 luni sensibilitatea revine la normal.

Riscuri si complicatii

Complicatiile secundare otoplastiei sunt rare, aceasta fiind o interventie cu un grad inalt de satisfactie a pacientilor.

Riscuri si complicatii posibile:

  • Infectia este rara, apare ocazional si poate fi prevenita prin administrarea de antibiotice
  • Sangerarea cu formarea de hematoame poate sa apara ocazional, acestea putand fi evacuate prin indepartarea unor fire de sutura, iar in cazuri mai grave necesitand reinterventie chirurgicala
  • Corectia insuficienta sau hipercorectia
  • Asimetrii de corectie
  • Edemul secundar incepe sa scada la 5 zile postoperator, cu disparitia sa completa la 3-5 luni
  • Indiferent de tehnica folosita, ,,memoria” cartilajului poate determina reaparitia deformarii la unii pacienti (5-7%). In aceasta situatie, interventia se va putea face din nou, in siguranta
  • Cicatricile de obicei se vindeca in scurt timp. La unii pacienti cicatricile pot fi rosii si hipertrofice mai mult timp, necesitand diverse metode pentru corectie

 


Concluzie

Corectia urechilor decolate este una din cele mai frecvente operatii estetice. Rezultatele sunt de obicei excelente si corectia este permanenta. Urechile vor avea un aspect natural si increderea in sine va creste.

Leave a Reply